5 elemente care scurtează viaţa
Cele 5 elemente care ne scurtează viaţa sunt:
1. INVIDIA este o adevărată boală a vremurilor noastre, căpătând proporţiile unui fenomen social, mai ales în ţara noastră. De la omul simplu până la intelectualul sau „savantul” membru al Academiilor de ştiinţe, nici unul nu îngăduie să fie întrecut de colegul, colaboratorul sau compatriotul său. Un filosof antic spunea: „Invidia roade pe invidios precum rugina roade fierul” — maximă care spune totul despre efectul nociv al acestui sentiment, generator de frustrări cronice, care pot încheia prematur şi trist o viaţă. Numai bucurându-te de binele aproapelui îţi poţi atrage şi binele tău.
2. SCHIMBAREA BRUSCĂ A MODULUI DE VIAŢĂ
Implică un timp insuficient pentru adaptare. Confortul asigurat de viaţa modernă, folosirea abuzivă a mijloacelor mecanice de deplasare, lipsa de mişcare şi efort fizic, sedentarismul şi renunţarea la multe ore de odihnă şi de somn absolut necesare refacerii organismului şi în special a etajelor superioare ale sistemului nervos central provoacă dereglări cu repercursiuni majore pentru organism.
3. SUPRAPOLUAREA
Într-o lume din ce în ce mai poluată, suprapoluarea individuală cu tutun, alcool, cafea, ceai chinezesc, băuturi şi sucuri artificiale sau cu droguri, alimente produse prin mijloace chimice (îngrăşăminte artificiale în exces, hormoni de creştere, insecticide, ierbicide, fungicide etc, dintre care unele foarte nocive), medicamente sintetice, hrană chimizată şi manipulată genetic reprezintă cauza a numeroase maladii care au ca efect reducerea mediei de vârstă.
4. ÎNDEPĂRTAREA DIN CE ÎN CE MAI ACCENTUATĂ DE NATURĂ
Uitând că noi înşine facem parte din ea, a făcut ca prin această adevărată declaraţie de război să ne facem rău în primul rând nouă. Desigur, nu ne putem întoarce la natură în sensul simplist al noţiunii. Nici nu dorim să ne întoarcem la „epoca de piatră” a dezvoltării tehnologice. Însă, deşi trăim în ziua de azi, sub aspectul civilizaţiei, în era atomică şi a cuceririi cosmosului, foarte mulţi dintre noi ne aflăm, din păcate, într-o epocă de piatră a evoluţiei spirituale.
5. SUB ASPECT MORAL, ETIC ŞI RELIGIOS, FACEM MARI GREŞELI care se răsfrâng asupra noastră şi ne scurtează viaţa. Cât de superior şi de evoluat spiritual este omul zilelor noastre, care a născocit diabolicele lagăre de exterminare, clinicile psihiatrice de distrugere a sufletelor, de ucidere de dragul de a ucide pe baza doctrinelor sau convingerilor politice, faţă de canibalul pe care l-am condamnat în trecut? Sacrificiul uman şi animal se pare că a fost abolit, formele primitive ale ofrandelor aduse zeilor prin uciderea şi arderea fiinţelor pe rug fiind de mult lăsate în urmă.
Dar care este diferenţa dintre acele sacrificii şi cele din epoca modemă a industriei alimentare, bazate în mare parte pe consumarea proteinelor alimentare provenite din animalele sacrificate? Pe ce se bazează dreptul moral asupra vieţii animalelor pe care le consumăm ca hrană? Pe faptul că asigurăm animalelor domestice condiţii mai bune de trai, de dezvoltare şi perpetuare, dar numai cu condiţia ca acestea să ne aparţină? Din punct de vedere moral, suntem cu siguranţă răspunzători de comportamentul nostru faţă de aceste fiinţe vii, subordonate voinţei şi puterii noastre.
Revenind la obiectul acestui articol — pledoaria pentru longevitate —, menirea ştiinţelor biologice şi biochimice, în special a biotehnologiilor actuale şi viitoare, constă în necesitatea de a găsi substituenţi şi echivalenţi alimentari pentru a înlocui carnea. Până atunci, să nu uităm că resursele enorme în proteine vegetale şi animale ale Oceanului Planetar nu sunt decât foarte puţin valorificate. Carnea animalului ucis de noi ascunde, după cum am mai spus, moartea „în sine”, deoarece ne grăbeşte, prin nenumăratele boli cauzate de proteinele şi „grăsimile” animale, spre un sfârşit prematur.
S-a constatat că animalele carnivore sunt mult mai agresive decât ierbivorele, după cum şi oamenii consumatori de carne sunt mai violenţi decât cei a căror alimentaţie este bazată pe fructe, legume, cereale şi seminţe, ouă şi produse lactate. Dar până la asigurarea prin diverse biotehnologii a protidelor superioare celor din carne, să recurgem la ceea ce există în prezent. După cum se ştie, leguminoasele ne oferă cantităţi importante de proteine superioare celor existente în carne şi chiar în cantităţi mai mari din punct de vedere procentual. Acest dar al naturii a salvat de la subnutriţie proteică cele mai mari populaţii ale globului, China şi India. Să sperăm că şi în ţara noastră îşi va câştiga locul binemeritat. Pe lângă proteine, în aceste produse „vii” se găsesc toţi aminoacizii esenţiali, grăsimile şi glucidele, vitaminele, sărurile minerale, oligoelementele şi enzimele necesare organismului omenesc.