Știința slăbirii
Există o tendință a tuturor posturilor de televiziune de a „ataca” problema kilogramelor în plus. Cu această ocazie, am văzut că se perindă pe la televizor tot felul de specialiste în masaj, reflexoterapie, cosmetică electrostimulare, cristaloterapie etc. care ne explică beneficiile masajului, împachetărilor, saunei, folosirii unor creme minune sau a electrostimulării, care toate promit rezultate rapide în topirea grăsimilor inestetice de pe abdomen, șolduri, talie etc. În două săptămâni ar trebui să arăți mult mai bine, potrivit lor.
Publicul, mare parte din cel feminin în orice caz, ar face orice să slăbească. Orice, mai puțin efort fizic și regim alimentar pe termen lung, așa că bagă adânc mâna în buzunar și sunt masate, împachetate, electrostimulate etc.
Din păcate, singurele metode cu adevărat eficiente, cu rezultate de durată sunt: efortul fizic și regimul alimentar de durată. Efortul fizic, pentru că organismul consumă semnificativ mai multe calorii când te miști sau miști ceva și asta îl obligă să ajungă să consume și din rezervele de grăsime. Regimul alimentar, pentru că, atunci când mâncăm insuficient de multe calorii, corpul e forțat să consume din rezervele de grăsime pentru a suplini diferența.
Mai există o singură situație când corpul consumă semnificativ mai multe calorii decât în mod normal, atunci când e expus la frig. Atunci va consuma din rezervele de grăsime pentru a produce căldură. Dar nu vă repeziți însă să stați în frig iarna sau vara în bătaia aerului condiționat până vă clănțăne dinții, pentru că această metodă e o sabie cu două tăișuri: statul în frig declanșează o foame teribilă. Studiile au arătat, spre exemplu, că aceia care înoată în apă rece au tendința de a se îngrășa, deși fac efort fizic, tocmai pentru că încep să mănânce mai mult, ca urmare a expunerii la frig. Mult mai bine este să stați în căldură, pentru că tot studiile au demonstrat că cei care stau în camere încălzite peste limita de confort cu câteva grade au tendința să mănânce cu 10-20% mai puține calorii pe zi, fără să realizeze că fac asta.
Nu pot să neg însă că există și substanțe sau alimente care ne pot ajuta în procesul de slăbire. Am spus „ne pot ajuta” pentru că rezultate semnificative, fără regim și/sau sport, nu prea există.
Atenție, metodele chirurgicale, precum introducerea unui balon în stomac, micșorarea stomacului, gâtuirea stomacului cu un inel etc. nu fac în esență decât să ne facă să ținem regim pentru că astfel mâncăm mai puțin. Stomacul devenind mai mic, ne săturăm mai repede și ajungem să mâncăm mai puțin.
În concluzie, dacă avem voință și ținem regim sau ne operăm, tot acolo ajungem, adică ajungem să mâncăm mai puțin. Operațiile, însă prezintă riscuri, inclusiv deces, de aceea nu sunt acceptați decât cei cu grad mare de obezitate care, oricum, riscă decesul prematur din cauza obezității.
Spuneam că există substanțe care ne pot ajuta să slăbim și cei care merg în sălile de fitness cunosc foarte bine, spre exemplu, efectele L-carnitinei. Este o substanță ce ajută la transportul și metabolizarea grăsimilor în celule, pe care o luăm oricum din alimente și care, luată în cantități ceva mai mari din suplimente nutritive cu L-Carnitină, mărește cantitatea de grăsimi arse de corpul nostru.
Pentru că cititorii noștri sunt prea deștepți ca să se lase păcăliți de masajul, crema sau electrostimularea care te „slăbesc instant” (la bani desigur…), o să le prezint câteva studii expuse la al 15-lea Congres European al Obezității.
Ceaiul verde este știut că are o acțiune termogenică, ce convertește caloriile din grăsime în căldură, favorizând slăbirea. Dar, pentru că ceaiul verde conține și cofeină, altă substanță termogenică, s-a pus întrebarea: care este factorul activ care promovează slăbirea?
Un lot de subiecți a fost împărțit în 5 grupuri ce au primit următorul tratament: grupul 1 – placebo (substanță fără efect), grupul 2 – cofeină, grupul 3 – cofeină și EGCG (cel mai potent ingredient din ceaiul verde), grupul 4 – cofeină și EGC (alt ingredient din ceai), grupul 5 – cofeină și un mix din ingredientele ceaiului verde. Cei din grupul 4 au arătat cel mai ridicat nivel termogenic. Totuși, efectul a fost considerat slab. De notat că subiecții nu au făcut exerciții fizice și se știe că acestea măresc eficiența proceselor de ardere a grăsimilor.
Alt studiu a comparat menținerea greutății scăzute după terminarea unui regim. Studiul derulat pe 12 săptămâni a împărțit subiecții în 3 grupuri: 1 – regim cu procentaj mare de proteină din zer, 2 – regim cu procentaj mare de proteină din caseină (proteină din lapte) și 3 – regim cu procentaj mare de carbohidrați. Grupurile 1 și 2 au primit 35% proteină și 42% carbohidrați, iar grupul 3, 16% proteină și 63% carbohidrați. Numărul de calorii a fost egal. Cei pe regim cu procentaj mare de proteină au luat cel mai puțin în greutate și, în plus, și-au menținut mai bine nivelul redus de insulină și trigliceride.
Mai multe studii anterioare au arătat că o dietă bogată în calciu poate ajuta la slăbire. Mecanismul implică reducerea hormonilor de sintetizare a grăsimilor combinată cu descreșterea absorbției de grăsimi. Într-un nou studiu, un lot de șoareci a fost împărțit în 3 și a primit calciu și proteină pentru a vedea dacă adăugarea de proteină mărește efectul calciului în slăbire. Grupurile care au primit timp de 21 săptămâni suplimentar calciu și proteină din zer sau caseină au slăbit mai mult decât grupul care a primit suplimentar doar calciu. Grupul care a primit calciu și proteină din zer a avut cea mai mare reducere de grăsime corporală, ceea ce a făcut ca autorii studiului să sugereze că ceva din proteina din zer mărește pierderea de grăsime.
Cel mai surprinzător rezultat al unui studiu științific, prezentat la acest Congres, a fost cel în care participanții au mâncat, înainte cu 3 ore de un efort fizic efectuat la 50% din intensitate, o masă compusă din 95% grăsimi și 5% carbohidrați. Surpriza a fost că această mâncare bogată în grăsimi saturate a blocat în totalitate receptorii alfa-adrenergici ai celulelor, ceea ce a mărit efectul hormonilor care eliberează grăsimile, precum efedrina. Nivelul acizilor grași din sânge s-a dublat. Evident, e nevoie de mai multe cercetări, dar, dacă alte studii confirmă aceste rezultate, ele vor oferi o metodă interesantă de a „săpa” în cele mai încăpățânate depozite de grăsime.
Un alt studiu prezentat a arătat că resveratrolul, o substanță care se găsește în vin, blochează formarea de noi celule de grăsime și contribuie la distrugerea celor existente. Din păcate, studiul a fost făcut pe celule de grăsime în vitro, nu pe oameni, iar cantitatea de resveratrol necesară ar costa o mică avere. Substanța ar trebui extrasă din vin pentru că altfel ar trebui băute cantități foarte mari, ceea ce poate duce la alcoolism și, în plus, vinul, având destule calorii, ne-am îngrășa în loc să slăbim.
După cum vedeți, cercetătorii se zbat să găsească noi căi de luptă împotriva grăsimii, deocamdată fără succese răsunătoare, în timp ce pe la televiziunile noastre apar specialiști cu metode care au deja soluția la „rezolvarea” problemei. Pe mine mă amuză cel mai mult denumirea aia pompoasă „masaj de remodelare corporală”. Evident că nu remodelează nimic, doar buzunarele clienților.
Sursa: Revista Culturism & Fitness – Florin Uceanu
Problema e ca uneori Miscarea si dieta nu sunt de ajuns. Eu am fost si la dietetician, unde mergeam 1 data pe saptamana ca sa ma controleze si de unde am primit o dieta stricta pe care o respectam si am avut, in acelasi timp si abonament la sala, unde mergeam de 3 ori pe saptamana (nu imi permitea programul sa merg mai des) si nu slabeam. Am facut asta timp de 3 sau 4 luni si dieteticianul zicea ca il mint, ca sigur nu respect programul. Mai tarziu (cam dupa un an jumate) am aflat ca am o problema cu tiroida si de aceea nu slabeam.