Ce trebuie să faci pentru a avea picioare frumoase
Toate ne dorim picioare tonifiate şi frumos conturate, dar trebuie să le îngrijim cu atenţie pentru a ne putea mândri cu fineţea şi culoarea lor ciocolatie, mai ales în sezonul estival. Iată ce poţi face ca să ai o piele lipsită de imperfecţiuni!
Îţi doreşti să porţi haine ceva mai îndrăzneţe, dar mereu îţi este teamă că celulita, varicele sau firele de păr crescute sub pielea de pe picioare ți se vor vedea. Decât să te simţi incomod, mai bine te acoperi cu o fustă până-n pământ sau cu o pereche de pantaloni lungi. Nu asta este soluţia! E momentul să rezolvi problemele care te deranjează!
Exfolierea şi hidratarea sunt esenţiale
Prima regulă să ai picioare frumoase e să eviţi încălţămintea foarte înaltă, care îţi deformează degetele şi favorizează apariţia varicelor. De asemenea, ai grijă să exfoliezi pielea o dată pe săptămână, ca să elimini celulele moarte de la suprafaţă şi să scapi de firele de păr de sub piele. Îţi poţi cumpăra un scrub din comerţ sau ţi-l poţi prepara chiar tu, amestecând jumătate de ceaşcă de zahăr brun, 120 ml ulei de migdale, o picătură de ulei de lămâie, o linguriţă de ulei de busuioc şi 3 picături de ulei de bergamotă de la plafar.
Când pasta a devenit omogenă, întinde-o pe piele şi masează locurile greu de epilat. La final, clăteşte-te cu apă călduţă.
După ce te-ai exfoliat, picioarele au nevoie să fie răsfăţate cu o loţiune hidratantă care se absoarbe rapid în piele şi pe care s-o aplici dimineaţa şi seara, cu mişcări circulare.
Foloseşte unguente de gălbenele pentru varice
Nemiloasele varice apar din cauza circulaţiei deficitare a sângelui în zona picioarelor. În cazul în care nu-ţi permiţi să apelezi la o intervenţie chirurgicală, ca să scapi de ele, poţi să-ţi aplici pe zona afectată pansamente îmbibate cu unguent de gălbenele. Eficient este şi masajul cu uleiuri medicinale, care elimină toxinele de la nivelul epidermei şi hrăneşte ţesuturile din corp.
Fă-ţi duşuri scoţiene!
Tânjeşti să ai picioare precum acelea pe care le vezi în reclame? Alternează apa rece cu cea caldă atunci când faci duş. În acest fel, stimulezi sângele să circule mai repede şi-ţi întăreşti musculatura picioarelor. Genuflexiunile, mersul pe bicicletă şi ridicările de gantere sunt şi ele de ajutor, întrucât îndepărtează grăsimea de pe coapse şi menţin greutatea organismului constantă.
Pentru călcâie îngrijite
Întrucât pielea de pe călcâie este mult mai groasă decât cea de pe restul corpului, ai nevoie de o cremă cu particule de piatră ponce şi ceară de albine ca s-o cureţi. Dacă ai bătături, nu tăia pielea de pe călcâi, ci foloseşte pila cu două feţe ca să îndepărtezi celulele moarte.
Pentru a elimina pielea inestetică de pe călcâie, amestecă o linguriţă cu miere, una de ulei de măsline şi una cu zeamă de lămâie şi lasă masca să acţioneze jumătate de oră. Apoi spală-te cu apă caldă şi aplică o cremă grasă, cum ar fi crema de gălbenele.