Alternative pentru înlocuirea mezelurilor
Mezelurile fac parte din categoria „alimente culturale”, sau alimente pe care nicio altă ființă nu le mănâncă. Acestea sunt generate de imaginația omului și de cultura gastronomică a acestuia și, consumate în mod frecvent, ne distrug sănătatea.
„Aici e vorba de carnea, laptele, fructele și legumele chinuite în fel și chip, termic, în care se mai adaugă și E-uri, și sare, și zahăr. Alimentele culturale nu au corespondent în natură.” (articol aici)
Poporul român a început de mulți ani să consume alimente la pachet. Anumite forme de cancer s-a dovedit că sunt induse de o hrană nesănătoasă. Suntem pe locul al treilea la obezitate în UE, acum zece ani eram pe locul 20. Obezitatea, care a devenit epidemică la copii, e mult mai periculoasă decât la adulți și a fost decretată de curând de OMS drept boală cronică. Noi facem cel mai mare rău posibil când le dăm copiilor și nepoților noștri alimente culturale, moarte. Acestea trebuie contrabalansate cu legume, fructe, semințe, germeni și vlăstari.
Este de prisos să spun că celebrul pachețel cu mezel (eventual așezat între două felii de pâine albă unse, în prealabil, cu margarină) e o adevărată vedetă nu doar în rândul copiilor, ci și al adulților, care și-l prepara pentru a-l lua la serviciu.
Dar nu disperați! Există totuși alternative la mușchiul file sau pastrama de pui/curcan, plină de sare, zahăr, amidon și nitriți.
Mușchi de mânzat la cuptor cu ierburi aromate
Cumpărați un mușchi de mânzat dintr-o sursă de încredere, pe care îl crestați pe alocuri, introduceți căței de usturoi, îl presărați cu sare de mare și piper proaspăt măcinat, îl ungeți cu puțin ulei de măsline și spre sfârșitul preparării adăugați ierburile aromate preferate (oregano, busuioc uscat, pătrunjel etc.). Îl lăsați să se răcească și apoi îl tăiați în felii subțiri, pe care le puteți mânca cu muștar sau castraveți murați în saramură.
Piept de curcan fraged
Un piept de curcan potrivit ca mărime, spălat bine, se unge cu un dressing făcut din următoarele: puțin ulei de măsline, puțină boia dulce, câțiva căței de usturoi, felii subțiri de ardei kapia roșu, sare de mare și piper alb proaspăt măcinat. Se lasă peste noapte în frigider în caserola închisă și se pune a doua zi la cuptor. Se mănâncă de asemenea rece, tăiat felii subțiri, alături de salată de spanac sau salată verde.
În cadrul unei diete echilibrate și diversificate, cele două alternative la mezeluri își pot găsi locul din când în când. Nu uitați, însă: contrabalansați dieta cu tot ce înseamnă aliment viu, integral: fructe și legume crude, nuci, semințe, germeni!
Sursa: DoctorMenci