Anorexia

Anorexia face parte din subnutriţia cronică datorată cauzelor medicale. Diminuarea sau, mai rar, lipsa totală a poftei de mâncare constituie un semn clinic de boală pe cât de frecvent, pe atât de nespecific, anorexia apărând ca numitor comun în foarte multe boli şi suferinţe ale unor aparate şi organe. Omul poate fi subnutrit şi atunci când nu are de mâncare, şi atunci când are, dar nu se poate bucura de ea.

Circumstanţele în care au loc diminuarea(inapetenţa) şi chiar dispariţia(anorexia) poftei de mâncare sunt numeroase. Atât inapetenţa, cât şi anorexia pot apărea deseori înainte şi/sau în timpul unei îmbolnăviri sau în perioada de convalescenţă după unele boli, aşa cum sunt bronchopneumonia, enterocolita, verminozele intestinale şi aproape toate bolile infectocontagioase(rujeola, rubeola, gripa, oreionul, scarlatina, dizenteria, hepatita epidemică). De altfel, fiecare dintre noi ştie din propria experienţă de viaţă că toate suferinţele digestive sau hepatice şi banalele răceli se însoţesc de diminuarea poftei de mâncare.

Trebuie înţeles de la început că reducerea apetitului în cazul bolilor amintite constituie o măsură de apărare a organismului, deoarece un aport alimentar normal în aceste condiţii ar putea suprasolicita organele care asigură asimilarea şi metabolismul alimentelor. În astfel de cazuri, este vorba de anorexia trecătoare, care dispare odată cu boala care a declanşat-o. Există însă şi unele forme de anorexie cronică, cu durată prelungită sau chiar definitivă, pe tot timpul vieţii bolnavului.

Un control sever asupra dezvoltării ponderale(greutatea) şi mai puţin asupra celei staturale(talia) îl exercită glanda tiroidă prin hormonii săi, care la rândul ei, se află sub controlul glandei hipofize, prin hormonul denumit tireostimulină(TSH). În cazul îmbolnăvirii glandei tiroide sau al ruperii echilibrului normal dintre TSH şi glanda tiroidă, aceasta din urmă pune în circulaţie prea mulţi sau alteori prea puţini hormone tiroidieni şi astfel apar unele suferinţe ale ogranismului: apatie, somnolenţă, stare depresivă, fragilitatea părului, îngrăşare sau din contră, stare de agitaţie, tulburări cardiovasculare, dificultăţi ale funcţiei sexuale. Restabilirea echilibrului hormonal normal, deşi nu prea uşor de realizat, este suficientă pentru revenirea la normal a stării bolnavului.

O categorie aparte o constituie anorexia mentală nevropatică sau nervoasă care se întâlneşte în special la fete în perioada de pubertate. La acestea, anorexia merge mână în mână cu o stare de apatie şi de astenie şi se datorează modificărilor neuroendocrine prin care trec ele în perioada premergătoare pubertăţii şi chiar la pubertate, la care se mai pot adăuga factorii traumatizanţi din mediul familial sau şcolar(certuri familiale, lipsă de înţelegere, severitate excesivă din partea părinţilor, profesorilor, etc). Astfel de cazuri apa şi la femeile tinere, iar în mod excepţional şi la bărbaţi. Cauzele pot fi, pe de o parte, unele tulburări neuroendocrine, iar pe de alta, unele suferinţe psihice. În aceste forme severe, anorexiei fetelor şi tinerelor femei li se asociază alte semen de boală:

• amenoree(lipsa ciclului menstrual sau o mare întârziere în apariţia lui);
• pierderea progresivă a apetitului, secundar refuzului permanent al bolnavelor de a se alimenta;
• scăderea în greutate(cu reducerea chiar cu 50% a greutăţii corporale).

Diminuarea apetitului poate interesa totalitatea produselor sau principiilor alimentare(grăsimi, zaharuri, proteine); ea poate fi însă şi selectivă, interesând cu precădere unele alimente, aşa cum sunt grăsimile pentru bolnavii ulceroşi sau renali, alimentele acide sau cele conservate prin afumare pentru suferinţele vezicii biliare. Alături de aceste cauze patologice, care sunt independente de voinţa omului, există altele care depind numai şi numai de el. În această din urmă categorie intră alcoolismul, tabagismul, drogurile, dar şi unele medicamente psihotrope luate în cantităţi excesive care pot duce în scurt timp la scăderea ponderală şi la diminuarea capacităţii fizice şi psihice.

Tratamentul unor astfel de cazuri este complex şi se va adresa atât bolii de bază care a determinat instalarea anorexiei, cât şi fondului biologic şi psihic profund afectat prin boală. Trebuie reţinut că medicina nu dispune încă de medicamente “miraculoase”, capabile să crească evident pofta de mâncare. Tratând şi eventual înlăturând cauza(boala de bază) care a indus apariţia anorexiei ca simptom nespecific, se înlătură şi efectul: bolnavului îi revine treptat pofta de mâncare şi, în consecinţă el îşi recuperează greutatea corporală. În cazul anorexiei mentale, care apare la fete şi la femeile tinere, este necesară schimbarea mediului şi, dacă este necesar, internarea într-un serviciu de psihiatrie în care condiţiile de spitalizare şi îngrijirea acordată bolnavilor să corespundă exigenţelor actuale ale terapiilor psihiatrice. În unele cazuri este necesară o terapie intensivă: perfuzii endovenoase, vitaminizare, supraalimentaţie. Dar chiar şi în aceste condiţii se consideră că în 5% din cazuri survine decesul pacientei, deoarece anorexia prelungită produce modificări biologice profunde în funcţiile vitale ale organismului.