Beneficiile alimentelor produse de albine
Produsele apicole au puteri curative excepționale. În această categorie intră: lăptișorul de matcă, polenul de albine, propolisul și mierea crudă.
Lăptișor de matcă – agent de întinerire
Lăptișorul de matcă este un lichid subțire, extrem de nutritiv, alb ca laptele și cremos secretat de glandele hipofaringiene ale albinelor matcă. El transformă o femelă albină obișnuită într-o „Regină”, crește speranța de viață de la trei luni până la cel puțin cinci ani și îi permite să producă ouă de două ori cât greutatea ei în fiecare zi (peste 3000 de ouă).
Lăptișorul de matcă este bogat în proteine, în complexul de vitamine B, vitamina C, vitamina E și inositol. Este un supliment foarte bun pentru a reduce stresul. De fapt, conține de 17 ori mai multă vitamina B5, care reduce stresul, decât cel care se găsește în polen uscat. Lăptișorul de matcă conține gama-globulină cunoscută pentru stimularea sistemului imunitar și combaterea infecțiilor. Asigură totodată și necesarul de minerale: calciu, cupru, fier, fosfor, potasiu, silicon și sulfur.
Cercetătorii au descoperit faptul că lăptișorul de matcă conține un antibiotic cu un sfert din puterea de acțiune a penicilinei, în schimb, fără efecte secundare. De asemenea, cercetătorii au descoperit că lăptișorul de matcă conține un compus complex care stimulează glandele și normalizează sistemele reproducătoare atât la bărbați cât și la femei și funcționează ca un hormon natural și stopează dezvoltarea bacteriilor care cauzează coșurile și microbii digestivi. Lăptișorul de matcă este bogat în acizi nucleici, ARN și ADN. Gelatina, un alt component important, este unul dintre precursorii colagenului, care este un alt compus al lăptișorului de matcă. Colagenul este un element anti-îmbătrânire care păstrează pielea catifelată și tânără. Se găsește sub formă lichidă, de capsule sau de pastă.
Polenul de albine – crème de la crème
Acesta este „Rolls Royce”-ul derivatelor apicole și este unul dintre cele mai bune remedii naturale. Această substanță aurie, sub formă de praf, este produsă de plantele cu flori, este culeasă de albine și reprezintă o adevărată fabrică de substanțe nutritive. Poate fi folosită împotriva alergiilor (în special, pentru febra de fân și sinuzită), a infecțiilor cronice, a creșterii în volum a prostatei și a deficiențelor nutriționale.
Polenul de albine conține urme de cantități de minerale și vitamine, este foarte bogat în proteine, carbohidrați și conține toate ingredientele necesare pentru o dietă echilibrată. Douăzeci și doi de nutrienți de care are nevoie organismul uman se găsesc în acest aliment „perfect”, inclusiv toate vitaminele din complexul de vitamine B, vitamina C, D, E, K și Beta Caroten (vitamina A), plus numeroase minerale, enzime și coenzime, acizii grași din plante, carbohidrați, proteine și 22 de aminoacizi (inclusiv toți cei opt aminoacizi „esențiali” pe care organismul nu îi poate produce singur).
Doctorii îl recomandă adesea ca pe un supliment alimentar pentru a intensifica energia și vitalitatea. Un alt factor interesant privind polenul de albine este faptul că nu poate fi sintetizat într-un laborator. Când cercetătorii iau un fagure plin cu polen de albine și îl hrănesc cu polen „făcut de om”, albina moare chiar dacă alimentul sintetizat produs în laborator prezintă toți nutrienții cunoscuți. Se găsește sub formă de granule, capsule sau praf. Nu administrați polen de albine bebelușilor sub 18 luni.
Propolisul – antibioticul natural
Când vedeți că în grădina dumneavoastră albinele muncesc din greu și sunt foarte ocupate, să știți că tocmai strâng propolisul. Este o substanță lipicioasă, care se găsește în mugurii și coaja plopilor și a coniferelor. Albinele o folosesc pentru învelișul exterior al stupului, în vederea sterilizării. Orice prădător care pătrunde pe teritoriul lor este înțepat până este omorât, iar apoi este îmbălsămat cu propolis, pentru a se preveni alterarea. Propolisul previne înmulțirea bacteriilor în organism, ducând astfel la întărirea sistemului nostru imunitar. În același timp, propolisul susține și ajută dezvoltarea bacteriilor benefice pentru organism. În consecință, este folosit pentru ameliorarea afecțiunilor pielii, a acneei, a herpesului și chiar a artritei, datorită calităților sale antifungice, antiseptice și antiinflamatorii.
Cu excepția vitaminei K, propolisul conține toate vitaminele cunoscute. Dintre mineralele cerute de organism, propolisul le conține pe toate cu excepția sulfului. Astăzi, propolisul este folosit în fabricarea gumei de mestecat, a cosmeticelor, bomboanelor și a cremelor. Puteți lua propolis sub formă de tablete sau cubulețe ori în formă lichidă.
Mierea crudă – aurul lichid
Acest lichid foarte bogat de culoarea aurului nu doar are un gust bun ci și conține toate mineralele esențiale necesare susținerii vieții. Mierea crudă chiar este fără bacterii, de aceea un se alterează și este totodată antivirală și antifungică. Mierea crudă asigură două stadii de energie. Glucoza din miere este absorbită repede de organism și oferă imediat un surplus de energie, apoi fructoza este absorbită mai ușor asigurând energie prelungită. Mierea crudă conține toate acele substanțe necesare pentru susținerea vieții (inclusiv enzime, vitamine, minerale și apă) și este singurul aliment care conține „pinocembrină” (un antioxidant asociat cu îmbunătățirea funcțiilor creierului).
Este mai bine să cumperi miere crudă crescută organic oricând ai ocazia, deoarece este produsă de albinele care locuiesc în mediul tău. Întotdeauna este mai bine să crești și să consumi alimente din zona în care locuiești pentru că ele conțin proprietățile care stimulează sistemul imunitar de care ai nevoie pentru ca organismul tău să se adapteze la mediul înconjurător.
Deoarece mierea crudă conține endospori de botulinum în formă naturală, nu o administrați bebelușilor sub un an, pentru că tractul lor intestinal nu este suficient de matur pentru a împiedica dezvoltarea Clostridium botulinum.
Conform lui Albert Einstein, „Dacă albina dispare de pe fața pământului, omul nu ar mai trăi mai mult de patru ani.” În lumina acestui citat al lui Albert Einstein, faptul că populația de albine scade rapid este de-a dreptul îngrijorător, nu-i așa?
Surse:
„Ești ceea ce mănânci. Programul care vă va schimba viața” – Dr. Gillian McKeith – Apasă aici pentru a comanda cartea!
„Alimente și remedii naturiste împotriva cancerului” – Andrei Moldovan