Beneficiile fructelor de avocado asupra sănătății
Sunt sigur că ai auzit de acest fruct. Poate că l-ai și încercat. Dar știi ce efecte benefice poate avea asupra organismului nostru? Mai jos sunt 10 motive pentru care îți recomand să mănânci 1 avocado/zi:
Previne cancerul de prostată
Cercetările au dovedit faptul că avocado inhibă dezvoltarea cancerului de prostată.
Previne cancerul de sân
Avocado, precum și uleiul de măsline, este bogat în acid oleic, care previne cancerul de sân.
Luptă împotriva cancerului oral
Studiile au arătat ca anumiți compuși din avocado sunt capabili să caute celulele canceroase și pre-canceroase și să le distrugă fără a afecta celulele sănătoase.
Menține ochii sănătoși
Avocado conține mai multă luteină decât orice alte fruct. Luteina este un carotenoid care protejează împotriva degenerescenței maculare și cataractei, două boli care apar odată cu înaintarea în vârstă.
Scade colesterolul
Fructele de avocado sunt bogate în beta-sitosterol, un compus care scade nivelul colesterolului. Într-un studiu, 45 de voluntari au avut o scădere medie a nivelului de colesterol de 17%, după ce au consumat avocado timp de doar o săptămână.
Menține inima sănătoasă
O ceașcă de avocado conține 23% din valoarea zilnică recomandată de acid folic (vitamina B9). Studiile au arătat că persoanele care consumă alimente bogate în acid folic, au o incidență mult mai mică de boli de inimă decât cei care nu o fac.
Previne accidentele vasculare cerebrale
Nivelul ridicat de acid folic din avocado ajută, de asemenea, la protecția împotriva accidentelor vasculare cerebrale.
Ajută la absorbția mai bună nutrienților
Substanțele nutritive din alimente sunt absorbite mai bine atunci când sunt consumate alături de avocado. Într-un studiu, atunci când participanții au mâncat o salată care conținea și avocado, au absorbit de 5 ori mai multe carotenoide (licopen, beta-caroten, etc.), decât au asimilat dintr-o salată fără avocado.
Sursă excelentă de glutation
Fructele de avocado conțin o cantitate foarte mare de glutation, un antioxidant important în prevenirea îmbătrânirii, cancerului și bolilor de inimă.
Sursă excelentă de vitamina E
Avocado este fructul cu cea mai mare cantitate de vitamina E, o vitamină esențială care protejează împotriva multor boli și ajută la menținerea stării generale de sănătate.