Cum poți scăpa de bătături în mod natural
Uneori chiar și cea mai comodă încălțăminte îți poate provoca bătături. Pe lângă durerea îngrozitoare, ele sunt inestetice și-ți pot deforma piciorul. Uite cum le poți înlătura natural!
Bătăturile sunt porțiuni ale pielii îngroșate în urma contactului cu încălțămintea. În timp, unele dintre ele pot provoca infecții ale pielii. Nu încerca să îndepărtezi bătăturile prin tăiere, deoarece riscul de infecție este mare. Poți urma în schimb acești 3 pași simpli.
Înmoaie picioarele
Pune picioarele într-un vas cu ceai de mușețel pentru aproape 30 de minute. Nu te îngrijora dacă ceaiul pătează puțin pielea, deoarece culoarea va ieși cu apă și săpun. O altă variantă pentru a înmuia pielea este să scufunzi picioarele 30 de minute în apă caldă în care ai pus 3 lingurițe de bicarbonat de sodiu. Astfel pielea moartă se va dizolva și va începe procesul de vindecare. La fel de eficient este și remediul pe bază de oțet de mere. Pune o felie de pâine în oțet, după care aplic-o pe bătătură și înfășoar-o cu un bandaj. Las-o să acționeze peste noapte.
Îndepărtează pielea moartă
După ce s-a înmuiat, freacă pielea prin mișcări circulare cu ajutorul unei pile, sau a pietrei ponce. Dacă pielea este în continuare tare, mai poți înmuia picioarele pentru câteva minute. Bătătura este îndepărtată doar atunci când pielea rămâne roz.
Nu uita să te ștergi
La sfârșit îndepărtează pielea moartă, spală-te și șterge zona afectată cu un prosop moale.