Dr. Menci: Nu exagerați cu dulciurile!
Dulciurile reprezintă o tentație foarte mare pentru majoritatea persoanelor. De aceea ne întrebăm de multe ori: de ce ne plac așa mult dulciurile și de ce nu putem renunța la ele?
Cercetătorii au concluzionat în urma experimentelor făcute de-a lungul timpului că dulciurile pot provoca dependență din cauza aportului de zahăr pe care îl au asupra organismului. Plăcerea mare pe care o oferă consumul de dulce este determinată de o amină secretată la nivel cerebral, care declanșează acea cunoscută senzație de bine.
Specialiștii în nutriție ne recomandă totuși să nu abuzăm de aceste alimente. Atunci când consumăm dulciuri trebuie să o facem cu simțul răspunderii și nu oricând, oricum. Este indicat să le consumăm dimineața, în intervalul 11 – 14, moment optim al zilei pentru organismul nostru, care necesită un aport de energie. De asemenea, persoanele active au suficient timp până la sfârșitul zilei să elimine surplusul caloric din organism.
În concluzie, dacă avem un stil de viață echilibrat, dulciurile nu ne vor afecta greutatea corporală și nici sănătatea.
Sursa: DoctorMenci