Muşchii pectorali

Apasă pe tipul de exerciții pentru a vedea exercițiile

piept

Pentru antrenarea pectoralilor există două tipuri de exerciţii:

Împinsuri (de bază) – greutatea este împinsă de la piept(la acest tip de exerciţii participă şi muşchii deltoizi anteriori şi tricepşii); exerciţiile de împins pot fi efectuate pe diverse planuri, solicitând astfel diferite zone ale pectoralului. La aceste exerciţii pot fi utilizate greutăţi mari.

Fluturări (de izolare) – braţele fac mişcarea de adducţie, se apropie de piept; fluturările sunt efectuate pentru o izolare excelentă a pectoralilor dar utilizând greutăţi mai mici în comparaţie cu împinsurile.

Funcţiile pectoralului sunt: adducţia braţului (apropierea acestuia de corp) şi proiectarea umărului spre înainte.

Pentru o dezvoltare armonioasă, un antrenament al pectoralilor trebuie să conţină 3-4 exerciţii, 2 de bază şi 1-2 de izolare.

Bodybuilderii sunt ahtiaţi după creşterea masei musculare şi tonusului musculaturii pectorale, în special. Pectoralii sunt muşchii care se bucură de cea mai mare atenţie din partea majorităţii bărbaţilor, care pun piciorul într-o sală de forţă. Imaginea unui piept lat şi puternic, face ca această grupă musculară să fie lucrată uneori excesiv, până la pragul supraantrenamentului. Nimic nu poate fi mai impresionant decât nişte pectorali denşi, echilibraţi şi striaţi.

Fiind o grupă musculară folosită foarte puţin în viaţa de zi cu zi, aceasta se dezvoltă destul de greu la majoritatea oamenilor.

Pectoralul se prinde cu un capăt de humerus (osul braţului), iar cu celalalt de claviculă, coaste şi stern. Este format din trei fascicule pe orizontală (superior, median şi inferior) şi două pe verticală (intern şi extern).