Apasă pe grupa musculară pentru a vedea exercițiile
Muşchii cvadricepşi: dreptul femural, vastul lateral, vastul medial şi femuralul – sunt situaţi în zona anterioară a coapsei şi au ca rol extensia gambei pe coapsă;
Muşchii ischiogambieri: bicepsul femural, semitendinosul, semimembranosul – sunt situaţi în zona posterioară a coapsei şi au ca rol flexia gambei pe coapsă;
Muşchii fesieri: fesierul mare (are ca rol extensia membrului inferior) şi fesierul mijlociu (are ca rol abducţia şi rotaţia în afara coapsei);
Muşchii adductori – sunt situaţi în zona medială a coapsei şi au ca rol adducţia acesteia;
Muşchii gambelor – cei mai importanţi sunt tibialul anterior(are ca rol flexia labei piciorului pe gambă) şi tricepsul sural format din gastrocnemienii(gemeni) externi/interni şi soleari.
Dacă urmăreşti dezvoltarea armonioasă a corpului nu trebuie să neglijezi antrenarea membrelor inferioare. Mulţi începători îşi antrenează în special partea superioară a corpului însă fac o greşeală foarte mare, deoarece o dezvoltare echilibrată se poate atinge doar prin antrenarea tuturor grupelor musculare. Picioarele sunt fundaţia de bază a oricui. Din punct de vedere vizual picioarele trebuie să echilibreze dezvoltarea unui corp puternic.
Muşchii picioarelor reprezintă aproximativ jumătate din masa musculară a corpului omenesc, deci, dacă se doreşte creşterea în greutate, această grupă musculară trebuie antrenată foarte intens.
Această grupă musculară, fiind cea mai mare, este şi cea mai puternică şi mai rezistentă la efort. Niciun alt muşchi al corpului nu beneficiază de aceste calităţi simultan. La exerciţiile de bază pot fi folosite greutăţi foarte mari, acestea ajutând la eliberarea unor hormoni – precum testosteronul – ce ajută la creşterea generală masei musculare.
Antrenarea muşchilor picioarelor este o provocare în adevăratul sens al cuvântului, antrenamentul fiind unul deosebit de greu. La antrenament se consumă foarte mult oxigen şi din acest motiv, antrenamentul este dureros atât pentru muşchii care contribuie la mişcare cât şi pentru sistemul circulator.