Apasă pe grupa musculară pentru a vedea exercițiile
Marele dorsal, cel mai important muşchi al spatelui – rolurile lui sunt: mişcarea de adducţie, coborârea umerilor, fluturarea braţelor şi tragerea acestora prin faţa şi deasupra capului;
Trapezul – începe la baza craniului, se întinde până la nivelul deltoizilor şi coboară până la jumătatea toracelui, rolul său fiind de ridicare a umerilor şi apropiere a omoplaţilor de coloana vertebrală;
Romboizii – sunt situaţi în partea inferioară a regiunii cervicale şi în partea superioară a regiunii dorsale, rolul lor fiind de a apropia omoplatul de coloana vertebrală;
Erectorii spinali – sunt situaţi în şanţurile vertebrale, rolul lor fiind de a face extensia coloanei şi a-i menţine echilibrul;
Lombarii – sunt situaţi la baza coloanei vertebrale iar pentru dezvoltarea lor trebuie ridicate greutăţi prin flexia coloanei; împreună cu muşchii abdominali ajută la prevenirea accidentărilor acesteia.
Există patru componente care contribuie la modelul fizic: un spate lat, umeri laţi, coapse dezvoltate bine pe exterior şi o talie îngustă. Un spate lat, masiv, puternic şi striat a fost considerat dintotdeauna un simbol al masculinităţii.
Totuşi, un spate lat nu este obligatoriu un spate bine dezvoltat. Dacă un om are clavicule lungi şi talie îngustă, are practic un spate lat, chiar dacă dorsalii şi trapezul său nu sunt dezvoltaţi.
După coapse, muşchii spatelui constituie cea mai mare şi importantă grupă musculară. Dintre toate gupele musculare, aceasta necesită poate cel mai mare volum de muncă, fiind foarte greu de antrenat deoarece nu o poţi vedea în timpul antrenamentului.