Fitness-ul, un mod de viață (I)
În mod normal, dacă spui că practici culturismul sau dacă mergi la sală cu regularitate, se presupune că ești o persoană fit, în formă, nu? Ei bine, în opinia mea, fitnessul, în esența lui, este mai mult decât a te duce la sală și a te antrena; fitnessul este un mod de viață care, dincolo de cele 3-4 ședințe de antrenament pe săptămână și shake-urile proteice aferente acestora, implică multe alte aspecte.
Probabil, cel mai nimerit ar fi să pornim discuția despre fitness de la ceea ce reprezintă „The Weider Bodybuilding Lifestyle” ale cărui principii se referă la o nutriție echilibrată, la practicarea cu regularitate a exercițiilor fizice, la reducerea stresului și la modificarea în mod pozitiv a comportamentului. Toate acestea, împreună, au darul de a crește nivelul de energie a organismului, de a îmbunătăți starea de sănătate și de a spori longevitatea.
Atunci când ești într-o formă fizică bună, cu siguranță ai și o stare psihică deosebită, în sensul în care știi că ai o șansă în plus față de ceilalți, ești mai puternic, atât fizic cât și mental. Conștiința propriei valori imprimă ambiție, disciplină, răbdare, vigoare, sănătate, putere de a merge mai departe și de a nu renunța când este greu și dorință de a reuși. Toate acestea sunt virtuți care netezesc calea către succes.
Am citit cândva despre un studiu științific al cărui rezultat susținea că indivizii într-o formă fizică bună sunt mai puțin instabili emoțional, mai sociabili și mai extrovertiți. De asemenea, aceștia sugerează celorlalți prin atitudine că trăsăturile lor de caracter, personalitatea și aptitudinile fizice sunt deosebite. Ca urmare, feed-back-ul din partea celor din jur este unul pozitiv.
Elementele care compun fitnessul, ca mod de viață, reprezintă acele criterii care ar trebui avute în vedere de toți cei care fac sport și care ar trebui îndeplinite în mod cumulativ, pentru că, fiecare, luat separat, este important, însă împreună aceste elemente sunt vitale.
Rezistența cardiovasculară este probabil cel mai important element al fitnessului. Aceasta este capacitatea inimii, a vaselor sangvine și a sângelui de a transporta oxigen și nutrienți către celule și, de asemenea, de a elimina reziduurile de metabolism. Un sistem cardiovascular sănătos și în formă reduce riscul bolilor de inimă și stă la baza tuturor celorlalte elemente ale fitnessului. Mușchii, asemenea unui motor, au nevoie de oxigen și combustibil pentru a produce energie. Atunci când ne antrenăm, mușchii solicită mai mult oxigen de la globulele roșii din sânge. Vasele care înconjoară mușchiul se dilată, lăsând să treacă un aflux mai mare de sânge, iar inima și plămânii își intensifică activitatea pentru a se putea adapta nevoii crescute de oxigen și sânge. Antrenamentul aerobic crește capacitatea sistemului cardiovascular și în aceeași măsură mărește forța și rezistența mușchilor. De multe ori, chiar dacă ești tânăr, sistemul cardiovascular poate să nu fie în formă dacă nu te antrenezi în mod constant, și aici vorbim despre antrenamente aerobice de anduranță, cum ar fi alergarea, ciclismul, înotul etc. Cei sub 35 de ani, care nu au probleme cardiace, pot începe un program de antrenament de tipul celui de mai sus și fără un control medical, însă ca începător este bine să demarezi cu antrenamente ușoare și să crești treptat și inteligent intensitatea. Studiile arată că antrenamentele aerobice dezvoltă capacitatea organismului de a transporta cantități mari de oxigen către mușchi și, efectuate timp de mai mult de 20 de minute, cel puțin de trei ori pe săptămână, la un nivel de efort la care inima funcționează la parametri optimi, au ca rezultat „efectul de formare” a sistemului cardiovascular, la fel cum antrenamentele cu greutăți „formează” masa musculară.
Când mă refer la parametrii optimi la care inima ar trebui să funcționeze, am în vedere că aceștia sunt diferiți de la individ la individ, în funcție de particularitățile specifice și de vârstă. Pentru a stabili nivelul ritmului cardiac la care „efectul de formare” este atins, se folosește o formulă care are în vedere vârsta individului. Iată un exemplu: dacă o persoană are vârsta de 37 de ani, aceasta se scade din 220 și se înmulțește cu 0,8; (220-37) x 0,8=146 bătăi/minut.
Începătorii pot atinge „efectul de formare” și fără a se implica în exerciții fizice solicitante și pot opta pentru activități mai ușoare, precum mers pe jos într-un ritm alert, drumeții, plimbări cu bicicleta și altele. Pentru a preveni plictiseala, este bine să nu vă opriți doar la un singur tip de exercițiu și să le combinați astfel încât activitatea să rămână plăcută și motivantă.
În articolul următor, voi continua cu prezentarea elementelor fitnessului: forța, rezistența, flexibilitatea și controlul greutății.
Sursa: Revista Culturism & Fitness – Daniel Oprea