Îţi cunoşti nevoile corpului?
Pentru a reuşi să te cunoşti prin intermediul a ceea ce asimilezi prin alimentaţie, primul lucru pe care trebuie să îl ştii este dacă îti asculţi sau nu nevoile corpului tău fizic. Când eşti conştient că le asculţi, acest lucru înseamnă de asemenea că îti asculţi în acelaşi timp nevoile corpului emoţional şi ale celui mental. Dacă nu îti asculţi corpul fizic, vei afla că nu faci acest lucru nici în ceea ce priveşte corpul emoţional şi cel mental. Cele trei corpuri, care constituie învelişul nostru material şi ne ajută să trăim pe această planetă, nu pot fi disociate unul de altul. Tot ceea ce se întâmplă în unul dintre ele le afectează în mod automat pe celelalte două. Aşadar, este mai înţelept să ştii ce trăieşti la nivelul corpului tău fizic, acesta fiind mult mai tangibil decât celelalte două.
Cu toate că majoritatea dintre noi am învăţat aceste lucruri încă din copilărie, este important să ni le reamintim. Corpul nostru fizic are nevoie:
- să aspire aerul
- să bea apă
- să se hrănească
- să se mişte
- să se odihnească şi să doarmă.
Intenţia mea este de a te ajuta să realizezi faptul că, corpul tău – care este vehiculul tău în această viaţă – este asemenea oricărui alt mijloc de transport. Dacă nu este întreţinut sau nu primeşte nicio atenţie sau îngrijirile necesare, va avea o durată de viaţă scurtă şi nu va putea funcţiona la adevărata sa capacitate.
Voi reaminti acum principalele motive pentru care ne hrănim:
- Pentru a ne asigura creşterea şi dezvoltarea fizică şi psihică
- Pentru a ne întreţine corpul
- Pentru a păstra imunitatea naturală a corpului
- Pentru a asigura continuitatea speciei
Aşadar, principalele motive pentru care mâncăm nu sunt foamea sau plăcerea de a savura mâncarea. Acestea din urmă ar trebui să fie pe un plan secundar în motivaţiile oamenilor. Acesta este principalul motiv pentru care trebuie sa fim vigilenţi la alegerea calităţii a ceea ce ingerăm.
Pentru a funcţiona pe deplin, corpul tău are nevoie de şase elemente nutritive. Atunci când îţi este foame sau sete, corpul îţi arată de care dintre aceste elemente ai nevoie. Într-o anumită situaţie poate ai nevoie de apă, de proteine, de lipide (grăsimi) sau glucide (din dulciuri), de vitamine sau de minerale.
Atunci când îi dai corpului alt element, de care nu are nevoie, îl încarci, îi dai prea mult de lucru şi astfel îşi pierde din energie, în timp ce scopul alimentaţiei este să îi dai mai multă energie. Acest lucru arată că nu ştii să îţi asculti nevoile, în general. De exemplu, zaharurile rafinate, amidonul alb, grăsimile ne-esenţiale, alcoolul, cofeina, tutunul, precum şi toate produsele chimice (inclusiv medicamentele) sunt ingrediente care provoacă un efort mare pentru corp, prin digestia, asimilarea şi eliminarea lor.
Referitor la cele şase elemente nutritive, este important să nu uiţi că, cu cât ingredientele sunt mai naturale, cu atât corpul tău va fi mai fericit deoarece aparatul digestiv va avea mai puţin de lucru.
Este posibil să nu te hrăneşti doar cu alimente sănătoase, dar oare atunci îi dai corpului tău ceea ce are el nevoie, în momentul în care are nevoie? Pentru a afla nu este nevoie decât sa te gândeşti câteva secunde, înainte de a bea sau de a mânca ceva şi să te întrebi:
CHIAR AM NEVOIE DE ACEST LUCRU ACUM?
La început este aproape sigur că nu vei şti răspunsul potrivit. Suntem specialişti în a ne convinge să credem anumite lucruri şi este foarte uşor să îţi spui: Da, chiar am nevoie, de prajitura aceasta acum.
Să încercăm acum să facem diferenţa dintre o nevoie şi o dorinţă. Ni se întâmplă foarte des să ne dorim ceva ce nu răspunde cu adevărat nevoilor corpului nostru şi nu încercăm să aflăm care sunt aceste nevoi. Să presupunem că eşti la tine acasă şi ştii că ai o ciocolată foarte bună în sertar. Simplul fapt de a te gândi la ea te face să nu mai poţi de poftă. Este posibil să ai nevoie de ea. Pentru a şti, poţi să îţi pui următoarea întrebare:
Dacă nu ar fi fost aici în sertar, m-aş fi gândit la ciocolată? Dacă răspunzi spontan, DA şi ai fi în stare să mergi oriunde să iei o ciocolată, este foarte pobabil să ai cu adevărat nevoie de ea.
Modalitatea de a recunoaşte dacă o poftă corespunde cu adevărat unei nevoi este aceea de a aştepta cel puţin jumatate de oră şi, dacă după acest timp uiţi de ea, atunci era doar ceva trecător. Dacă însă gândul la acel lucru persistă înseamnă că este vorba despre o nevoie. Dar oare este o nevoie fizică sau psihologică? Pentru a şti, verifică mai întâi dacă îţi este într-adevăr foame. Deoarece pofta de a mânca şi foamea sunt două lucruri foarte diferite. Dacă tocmai te-ai ridicat de la masă, acum o oră, nu îţi este cu adevărat foame. Persistă doar pofta pentru ciocolata şi este foarte posibil ca această pofta să umple o nevoie psihologică, de exemplu nevoia prezenţei cuiva, nevoia unei recompense, nevoia de a fi liniştit, recunoscut sau altceva. În acest caz mănânci ciocolata chiar dacă, corpul tău fizic nu are nevoie de ea. Cel puţin poţi fi recunoscător pentru faptul că ai devenit conştient de nevoia psihologică pe care o ai pe moment. Îţi vei da seama că atunci când mănânci sau bei ceva, fiind conştient că ai nevoie de altceva, îţi va fi mult mai uşor să încetezi să mai absorbi acel lucru. Treptat, vei găsi un alt mijloc pentru a umple acea nevoie. Când îţi este foame, corpul îţi atrage atenţia, în felul său, prin diverse zgomote sau senzaţii. Devenind mai atent vei şti imediat care sunt semnele tale personale pentru a detecta când îţi este foame cu adevărat. Aceste semne variază de la o persoană la alta. Pentru a le putea recunoaşte este suficient să îţi asculţi corpul, care ştie exact când îi este foame şi de ce anume are nevoie. Dacă crezi că îţi este foame, este un semn că nu îţi este foame cu adevarăt. Este ca si cum ai întreba pe cineva dacă îl doare spatele şi persoana aceea îţi răspunde „cred că mă doare”. După un astfel de răspuns poţi să deduci, logic, că nu îl doare cu adevărat. Ai încredere în corpul tău când acesta te avertizează că e momentul să elimini ceva? E nevoie să îi reaminteşti când e momentul să transpire? Sau cum să vindece şi să cicatrizeze o rană? Acest lucru este valabil pentru toate funcţiile corpului. De fapt, este maşina cea mai sofisticată din lume şi, mai ales, are propria sa inteligenţă. Aşadar nu este nevoie să decizi tu pentru corpul tău când îi este foame.
Când eşti sigur că îţi este foame şi pentru a te asigura că îl hrăneşti cu ceea ce are nevoie, următoarele întrebări se dovedesc a fi foarte utile:
- Ce îmi transmit papilele mele gustative?
- Vreau ceva cald, ceva rece?
- Ceva tare? Ceva moale?
- Ceva dulce? Ceva sărat?
Cu puţin exerciţiu vei fi plăcut surprins să vezi cu câtă viteză vei pune aceste întrebări şi cât de repede vei obţine răspunsurile. De exemplu, ai putea să primeşti următorul mesaj: ceva cald, moale şi sărat. Astfel va fi mai uşor să alegi pentru a raspunde nevoii tale: o tocăniţă? Paste? Orez? Legume fierte? .. Decizia îţi apartine …
Îţi atrag atenţia asupra faptului că este fals să crezi că atunci când îţi este foame poţi să mănânci orice. Există mulţi părinţi care au repetat acest lucru copiilor lor, când aceştia spuneau că le este foame, dar nu voiau sa manânce ceea ce le pregătise mama lor. Când îţi este foame, corpul tău cere unul sau mai multe elemente nutritive indispensabile bunei sale funcţionări. Dacă îi dai un element de care nu are nevoie, corpul va continua să îţi ceară ceea ce vrea. Dacă îţi este greu la început să faci acest exerciţiu, îl poţi face în ritmul tău. Te asigur că, după câteva zile, va deveni tot mai simplu să înţelegi ce vrea corpul tău. Este nevoie de timp şi de multă pratică. Există persoane care au ştiut imediat să meargă cu bicicleta, să conducă o maşină, să danseze sau să gătească, fără să pratice de nenumărate ori înainte? Este foarte important să fii perseverent şi tolerant cu tine însuţi. Astfel vei evita mult stres. Şi în plus, o faci pentru binele tău personal.