Noutăți despre cancer: minunile sunt posibile?
Se întâmplă rar şi specialiştii n-au găsit încă o explicaţie plauzibilă: unii bolnavi de cancer supravieţuiesc, deşi medicii nu le mai dau nici o şansă. Ce duce la asemenea vindecări spontane? Pot fi ele obţinute în vreun fel oarecare?
Vindecări fără tratamente
Medicul american Dirk Douglas se ocupă de mulţi ani de fenomenul vindecărilor spontane. A scris chiar şi o carte pe această temă: „Minunile sunt posibile”. În lucrarea sa, el confirmă existenţa unor vindecări miraculoase de cancer, adăugând că ele au chiar o probabilitate mai mare decât cea a unui număr câştigător la loto. Totuşi, se vede silit să-i dezamăgească pe entuziaşti: el poate doar să consemneze astfel de fenomene, dar nu să le şi provoace. „Aici nu vă pot ajuta, din păcate”.
Potrivit propriilor afirmaţii, dr. Douglas a înregistrat în cariera sa medicală peste 30 de cazuri de remisii spontane ale unor tumori. Cu aproximativ jumătate din aceşti pacienţi a avut contact direct, aşadar, posibilitatea de a-i ţine sub observaţie. Sunt poveşti dătătoare de speranţă, care îi uimesc nu numai pe profani, ci şi pe oncologii cu experienţă. Ca, de pildă, cazul unei fumătoare înrăite, în vârstă de 56 de ani, suferind de cancer pulmonar, care a întrerupt chimioterapia şi a refuzat orice alt tratament ulterior. 15 ani mai târziu, nu se mai găsesc la ea niciun fel de metastaze. Trăieşte acum într-un cămin de bătrâni – şi fumează tot atât de mult ca înainte.
Sau povestea unei tinere sportive de 26 de ani, diagnosticată cu o formă rară de cancer al peritoneului. Avea peritoneul inflamat şi bazinul plin de ţesut tumoral, a cărui extirpare completă era imposibilă. Câteva serii de chimioterapie au redus dimensiunile ganglionilor limfatici invadaţi de metasaze, însă au avut un efect aproape neglijabil asupra metastazelor din peretele abdominal. Medicii au considerat că nu mai există vreo speranţă de vindecare, aşa că au sfătuit pacienta să nu-şi petreacă în spital timpul rămas. Să se bucure de viaţă. Pentru a încetini, întrucâtva, evoluţia bolii, medicul de familie i-a injectat, la anumite intervale, o doză mică dintr-un medicament utilizat în chimioterapie. Tânăra slăbea văzând cu ochii, se părea că sfârşitul i se apropie. Apoi, dintr-o dată, starea ei s-a stabilizat. A luat în greutate şi i-a revenit ciclul menstrual. S-a simţit în stare să călătorească, iar mai târziu şi-a reluat serviciul. Medicii de la Centrul oncologic din New York au fost uluiţi, când pacienta lor s-a prezentat într-o bună zi la control. Ei o crezuseră de mult moartă.
Dirk Douglas este unul dintre puţinii doctori din SUA, care se ocupă sistematic de asemenea însănătoşiri neaşteptate. Conform definiţiei formulate de el, prin vindecare spontană se înţelege dispariţia definitivă a unei afecţiuni de o gravitate deosebită, cum este cancerul, în absenţa oricărui tratament. Sau o însănătoşire ce nu se poate explica, pe baza experienţei clinice a cadrelor medicale, prin terapia aplicată. În accepţia medicilor, remisia spontană şi vindecarea spontană sunt două lucruri diferite. Remisie spontană înseamnă regresia unei tumori, în condiţiile în care nu s-a întrebuinţat o terapie care să promită succesul. Procesul implică fie tumora-mamă, fie metastazele sau şi pe una, şi pe celelalte şi trebuie să dureze minimum patru săptămâni. În schimb, în cazul unei vindecări spontane, cancerul nu trebuie să recidiveze timp de mulţi ani.
La o infecţie, vindecarea prin propriile resurse ale organismului este un fapt normal. La cancer, însă, ea constituie o excepţie. Dacă melanomul şi cancerul renal permit un anumit procent de remisii spontane, ele nu se întâlnesc aproape niciodată la tumorile cerebrale. Date precise referitoare la astfel de fenomene sunt aproape imposibil de furnizat, şi din cauză că există extrem de puţini pacienţi care nu se tratează. De aceea, la orice regresie a unei tumori, se ridică mereu aceeaşi întrebare, la care cu greu se poate da un răspuns complet, lipsit de echivoc: avem de-a face cu un efect al tratamentului sau cu o remisie spontană?
Chiar şi fără o bază solidă de date, oncologii ştiu că frecvenţa vindecărilor spontane depinde de tipul tumorii. „În cancerul de piele, se observă o interacţiune între melanom şi sistemul imunitar, care este foarte activ şi în permanenţă puternic mobilizat pentru respingerea celulelor maligne”, spun specialiştii. Alte tumori se camuflează mai bine. „La tumorile cerebrale, interacţiunea cu sistemul imunitar se menţine la un nivel redus. Reacţia de apărare a organismului este considerabil mai slabă”.
Cartea câştigătoare: psihicul
Bolnavii de cancer care au cunoscut vindecări spontane au urmat strategii diverse de depăşire a acestei afecţiuni letale. Cercetătorul japonez Hiroshi Oda distinge 3 categorii printre pacienţii vindecaţi spontan: luptătorii, oamenii cu credinţă în Dumnezeu şi cei care au trecut printr-un proces complex de schimbare fundamentală a întregii lor vieţi.
Şi oncologii sunt convinşi că psihicul joacă un rol important în boala canceroasă: „Numai că nu s-a clarificat încă în ce constă el exact”. Specialiştii care studiază aspectele psihologice ale cancerului au constatat la pacienţii însănătoşiţi în chip miraculos, o atitudine pozitivă faţă de viaţă, în general, şi faţă de viitor. Un studiu ştiinţific efectuat la Universitatea din Minnesota scoate în evidenţă faptul că, după ce au învins boala, pacienţii devin mai calmi în relaţiile cu cei din jur şi mai recunoscători pentru micile bucurii cotidiene, comparativ cu un grup-martor de persoane sănătoase.
În concluzie, s-ar părea că nu există o cale general valabilă şi unanim acceptată către vindecarea spontană. Totuşi, în ultima vreme, cercetătorii şi medicii se străduiesc să descifreze mecanismele vindecărilor spontane, pentru ca, pornind de aici, să elaboreze terapii eficiente. Ce anume declanşează sau determină regresia unei tumori nu se poate observa, ci numai deduce. În mod evident, există o diversitate de factori biologici şi de procese care influenţează remisia spontană a unei tumori.
Apoptoza: înseamnă moartea programată a celulelor. Este un mecanism care permite celulei să se autodistrugă, sub acţiunea anumitor stimuli. Însă celulele maligne parcurg acest program de control şi dobândesc rezistenţă la el, cu alte cuvinte devin „nemuritoare”. În timpul unei remisii spontane, e limpede că apoptoza are din nou putere asupra celulelor. Atunci, celulele maligne ale tumorii primesc comanda să se autonimicească.
Hormonii, ca de pildă estrogenul, stimulează creşterea celulelor. O serie de rapoarte de caz menţionează că o remisie spontană a cancerului mamar a fost precedată de o sarcină, o naştere sau de intrarea în menopauză. Modificarea echilibrului hormonal participă în mod sigur la regresia tumorii.
Enzima numită telomerază asigură protecţie celulelor canceroase, făcându-le cumva „nemuritoare”. Când activitatea telomerazei e slabă, celulele maligne pot trece din nou prin programul de apoptoză, ajungând să se autodistrugă. Pe această cale, substanţele necunoscute ce inhibă telomeraza ar putea provoca remisii spontane ale tumorilor.
Sistemul imunitar pare să joace un rol decisiv în remisia tumorilor. Multe remisii spontane sunt precedate de o infecţie virală. Aceasta provoacă o reacţie imunitară, ce pare a fi capabilă să stopeze cancerul. Astfel, un colectiv de cercetare de la Clinica Universitară din Tübingen a descoperit de curând că sistemul imunitar poate aduce celulele maligne într-o stare de amorţire, blocându-le în acest fel dezvoltarea pe o perioadă îndelungată de timp. Terapiile moderne anticancer încearcă să valorifice în practica medicală aceste rezultate ale studiului. Aşa, de exemplu, se injectează celule prelevate din tumoră, pentru a spori combativitatea sistemului imunitar (un soi de autovaccin). O altă metodă constă în multiplicarea in vitro a celulelor imunitare luate de la un pacient şi reintroducerea lor ulterioară în organism. Iar pacientele cu tumori ovariene sunt tratate cu viruşi de rujeolă.
Deocamdată, medicina este încă departe de a fi pătruns pe deplin aceste mecanisme de acţiune fine şi complicate. Însă ea aplică deja unele din cunoştinţele dobândite. Oncologii americani îşi îndeamnă pacienţii să se orienteze spre terapiile ce urmează a fi aplicate, pornind de la analiza cazurilor de vindecare spontană – şi anume, spre cele a căror eficienţă este confirmată. În ultimul timp, au fost lansate peste 20 de produse farmaceutice capabile să declanşeze şi să intensifice apoptoza. Oncologii (de necrezut!) le recomandă pacienţilor să nu se limiteze la acceptarea pasivă a medicinii standard, ci să acorde atenţie alimentaţiei corecte, să-şi organizeze viaţa în funcţie de priorităţile personale şi să se gândească dacă sfaturile primite i-ar ajuta să îşi trăiască viaţa în concordanţă cu dorinţele lor, iar nu ale altora. Pacienţii sunt încurajaţi să fie activi şi să se folosească de ultimele descoperiri ştiinţifice. De exemplu, studiile de ultimă oră arată că activitatea fizică moderată are o acţiune antitumorală dovedită.
Sursa: Formula AS
