Reguli de bună purtare în sala de fitness
Am decis să scriu acest articol după ce am văzut, în toți acești ani, mai bine de 200 de săli de fitness, atât la noi cât și în țări cu tradiție în acest domeniu.
Ca și în alte domenii, stăm prost la capitolul educație, în ceea ce privește regulile de bun simț și cele ale igienei, și știu că voi fi blamat pentru ce scriu, dar îmi asum acest risc.
De câte ori nu ați găsit gumă de mestecat în locul unde se pune sticla cu apă sau telefonul mobil, la banda de alergare, la bicicleta eliptică sau cea staționară?
E doar un exemplu de mitocănie modernă și mai sunt și altele! Văd frecvent persoane care transpiră abundent, dar care nu au prosop cu care să se șteargă și pe care să-l pună pe aparatul la care lucrează. Este extrem de jenant să vrei să lucrezi pe un aparat după o asemenea persoană și să-l găsești ud de transpirație!
Fiind fost proprietar de sală, stau de vorbă frecvent cu managerii acestor săli, care se plâng că le dispar odorizantele din sală, că până și umerașele de plastic trebuie înlocuite săptămânal.
Le-am sugerat să lipească afișe cu interzicerea gumei de mestecat în sală și prosop obligatoriu; unii au afișat la recepție, însă îmbunătățirea situației a fost minoră. Așa am decis să scriu acest articol în care unii se vor regăsi în portretul mitocanului de sală!
De cele mai multe ori, e în blugi sau în haine care pot fi purtate în club, dar niciodată nu îl vezi în echipament sportiv. Afișează cel puțin două telefoane mobile, pe care le înșiră pe diverse alte aparate din vecinătatea celui la care lucrează el, care sună foarte des cu o manea pe post de ton de apel. Vorbește tare la telefon în timp ce se plimbă țanțoș prin sală, admirându-se în fiecare oglindă! Dacă sunt în grup de doi sau mai mulți, vorbesc tare, râd și fac orice, în afară de antrenament, ținând ocupat aparatul la care evident ai ghinionul să vrei și tu să lucrezi.
Reacțiile față de sexul opus sunt diverse: de la șușoteli, râsete până la discuții din care să reiasă clar că dețin performanțe sexuale incredibile, comentarii de prost gust sau glume deocheate. Uneori uită ce lucrau și se reped la bară și lucrează bicepsul scoțând sunete cât mai stridente pentru a fi remarcați!
Un alt obicei urât al mitocanului de sală este să vină la bara cu care lucrezi, în timp ce ești în pauză, bei apă etc., să îți ia un disc, evident fără să te întrebe, deși, la 3 metri de el, e un rastel plin cu discuri, la care, însă, nu se deplasează de lene.
Am asistat siderat, recent, la o sală a unui hotel de patru stele din București, cum un instructor, după ce a fost agresiv verbal cu două cliente, le-a luat pur și simplu salteaua pentru abdomen în timpul pauzei, evident fără să le întrebe și fără să o mai returneze.
Frecvent, în timp ce alerg, mi se întâmplă, deși în sală există un rând de 8-10 benzi libere, să vină o persoană exact lângă mine să alerge mirosindu-i echipamentul a fum de țigară sau a nespălat. Coincidențe nu sunt, așa că respectul persoanei pentru sine, dar și pentru spațiul intim, de care ai nevoie să respiri când alergi, nu există!
Voi înceta să dau exemple, publicând o listă cu sfaturi și reguli de bun-simț în sala de fitness:
- în sală se intră cu încălțăminte de schimb, prosop și eventual o sticlă cu apă;
- nu se vorbește tare, nu se înjură;
- dacă aveți nevoie să lucrați la un aparat și vedeți un prosop pe el, nu îl dați la o parte, ci întrebați posesorul dacă vă permite să lucrați în pauza lui;
- în sală nu se intră cu gumă de mestecat în gură; mai devreme sau mai târziu vă va încurca la respirat, iar dacă ați uitat să o aruncați, nu o lipiți aiurea, ci aruncați-o la coșul de gunoi!
- spălați-vă înainte să vă apucați de efort; transpirând, veți deveni extrem de dezagreabil pentru cei din jur;
- spălați-vă echipamentul des, nu îl lăsați ud, să se îmbâcsească în geanta de antrenament; după ce ați ajuns acasă, scoateți-l și puneți-l la uscat!
- este recomandabil să folosiți echipament de sport din bumbac, care să nu conțină fibre sintetice și să nu vă strângă în timpul efortului;
- majoritatea celor care vin la sală o fac ca să se antreneze, nu să vă asculte laudele, manelele din telefonul mobil sau aventurile din noaptea anterioară, așa că povestiți-le colegilor în afara sălii. Mulți au un program încărcat și fac eforturi mari să ajungă la sală, așa că respectați-le timpul și nu țineți un aparat ocupat cât timp stați de vorbă.
- dacă vedeți pe cineva în dificultate (la banca de împins culcat etc.), acționați rapid, nu vă întoarceți cu spatele. Dacă vedeți un adolescent că lucrează greșit, abordați-l elegant și explicați-i cu tact că își pune corpul în pericol, eventual arătați-i execuția corectă; nu uitați că toți am fost începători.
În speranța că acest articol va contribui la educarea celor care frecventează sălile de fitness din România, vă doresc antrenament plăcut și norocul de a nu vă întâlni cu mitocanul de sală!
Sursa: Revista Culturism & Fitness – Prof. Cristian Neagu
Bravo! Asta e un articol care ar trebui promovat! Ca sa nu mai vorbim de „minunatii” care vin la sala ca sa „agate” si din cauza carora nu poti sa lucrezi la ce aparate vrei tu, fiindca le dai motive de comentat. Eu am patit-o, sa merg sa lucrez, spre exemplu, pentru picioare si sa aud comentarii de „ce mi-ar face” in momentul ala nu mai aveam nicio tragere de inima sa lucrez la acel aparat.
Si ap patit si faza cu guma de mestecat lipita pe aparatele de fitness si care s-a transefart apoi pe mana mea. Dezgustator!
Plus ca mai e vechea problema…nu se pun greutatile la loc dupa folosire…
ValentinPaltineanu Grutatile, saltelele si orice alt tip de echipament de acel gen,,,
ın Turcıa la salıle de fıtness gasestı afıse de genu:
Intrarea fara ıncaltamınte sport curata de schımb este ınterzısa
este oblıgatorıe purtarea unuı prosop langa tıne* pe masa la ıntrare au sı servetele cu care potı sterge transpıratıa excesıva
recomandam ca ın condıtıı de aglomerare sa se lucreze la aparate cate 20 de mınute* deoarececand lucrezı la un aparat sunt unıı nesımtıtı sı staı ın spatele lor sı nu le pasa ca tu asteptı sa lucrezı la aparatul respectıv sı ıtı zıc ca nu sı-au facut norma de 40 mın chıar o ora
sı ceea ce maı admır ca ceı care stıu sı se prıcep ın domenıul fıtnessuluı te atentıoneaza ca nu lucrezı bıne sa lucrezı la postura sı la respıratıe ceea ce e f ımportant ıntr*un execrcıtıu de calıtate
cat despre guma de sters nu am vazut maı pe nımenı mestecand guma de mestecat chıar nu m-am ıntalnıt cu problema aceasta
av_elis Afișe de acest gen sunt și aici dar, din păcate, sunt ignorate de majoritatea oamenilor 🙂
Spui ca trebuie echipament de bumbac, ok, atunci de ce toate echipamentele de fitness in trend de la marile firme sunt din material sintetic? Am citit pe numeroase siteuri de fitness ca echipamentul din material sintetic este recomandat pentru ca are capacitatea de a se usca rapid, in schimb bumbacul nu. Vad destui in tricou de bumbac, care o data ce a transpirat in el, efectiv leoarca, nu se mai usuca in veci, plus ca arata dezagreabil. In schim in echipamentul sintetic, nici macare nu se vede transpiratia si se usuca rapid.
Rose93 Dar daca ai material sintetic pe tine nu iti mai respira pielea cum trebuie.
salut sunt Florin si merg la sala in italia, si aici sunt persoane care fac aceste lucruri dezgustatoare,dar cand le vad le atrag atentia.cred ca daca ar face toti ca mine am reusi sa schimbam regulile.depinde totul de noi,cum spune vorba, ce tie nu-ti place altuia nu-i face. parerea mea este nu cum ne imbracam ci cum ne respectam.