Sănătate mai bună prin culturism
A fost recent publicat unul dintre cele mai interesante studii referitoare la beneficiile antrenamentelor cu greutăți asupra sănătății. Cercetătorii au urmărit un număr impresionant de 8.677 bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 82 de ani, pe perioada de 23 de ani, din 1980 până în 2003. Studiul a fost făcut la Cooper Aerobics Center din Dallas, fiind condus de o echipă de cercetători de la Institutul Karolinska din Stockholm, Elveția. Monitorizarea a urmărit câți dintre subiecți au dezvoltat forme de cancer sau au murit din această cauză.
Dintre subiecții testați, cei care au efectuat în mod regulat antrenamente cu greutăți au avut cu 30-40% mai puține șanse să moară de cancer. Cercetătorii au concluzionat faptul că fiind puternic depășești alți factori asociați cu cancerul, precum vârsta, grăsimea excesivă sau fumatul. Ei sugerează că minimum două antrenamente de forță pe săptămână sunt suficiente pentru protecția împotriva cancerului.
Se pune întrebarea acum: de ce menținerea puterii unui individ produce o astfel de diferență? Autorii studiului au sugerat mai multe posibile mecanisme. În primul rând, ridicarea de greutăți modulează activitatea unor hormoni: ajută la controlul metabolismului insulinei, iar excesul de insulină este legat de mai multe feluri de cancer. Prin antrenament, este crescută cererea de glucoză din țesuturile musculare, independent de insulină. IGF-1 este un hormon anabolic care se „îngrijește” de răspândirea mai multor tipuri de cancer, incluzând aici pe cel de sân, de colon și de prostată. Când ridicăm greutăți, ficatul crește producția unei proteine de legătură care este transportată în sânge împreună cu IGF-1. Cât timp IGF-1 este legat de această proteină, nu poate interacționa cu tumorile, împiedicând răspândirea lor prin corp.
Antrenamentul cu greutăți reduce, de asemenea, inflamațiile, care sunt factori ascunși ai cancerului. Alte mecanisme includ o modulare a hormonilor sexuali, sporirea mecanismelor de apărare a antioxidanților, creșterea vigilenței sistemului imunitar la formarea incipientă a tumorilor.
Sursa: Revista Culturism & Fitness – Alexandru Bolborici