Totul despre beție, mahmureală și băutul „inteligent”
Am acordat o importanță aparte acestui subiect deoarece vreau să îl dedic tuturor celor cărora le mai place să bea un păhărel… sau două… sau trei…
Prin urmare, dacă tot vreți să beți ceva, că doar oameni suntem și avem mereu prilej de petrecere și sărbătoare, iată cum să o faceți astfel încât să vă simțiți bine și să nu vă puneți sănătatea în pericol.
Alcoolul conține 7 Kcal/g, dar acestea sunt calorii de slabă calitate, „goale”, care pentru a putea fi arse consumă rezervele de vitamine și minerale ale organismului, scăzând rezistența acestuia și intoxicând ficatul și creierul, în special.
Şi, totuși alcoolul nu e chiar rău, deoarece a reprezentat pentru om primul drog recreațional disponibil și accesibil, favorizând modificarea comportamentului, facilitând relațiile sociale și depășirea unor dificultăți personale.
Cum se „comportă” alcoolul în corpul nostru?
După ingerarea alcoolului curba concentrației sanguine prezintă două faze. În prima fază are loc o creștere rapidă – la 30-60 de minute după administrarea unei doze unice se atinge un maximum al concentrației sanguine – după care aceasta, în faza a doua, scade lent în următoarele 10-11 ore (doza de alcool administrată 3 g/Kg corp, pe cale orală).
Absorbția alcoolului are loc atât pe cale digestivă, cât și prin difuzie liberă pasivă. Absorbția digestivă a alcoolului prin difuzie pasivă se face de la nivelul gurii, traversând mucoasa bucală, esofagiană, gastrică și intestinală. Deoarece absorbția gastrică este mult mai lentă, consumul de alcool împreună cu alimente solide greu digerabile încetinește mult procesul, prevenind îmbătarea rapidă.
Absorbția alcoolului este mai rapidă pe stomacul gol. De asemenea, depinde și de concentrația băuturii în alcool, cel mai rapid absorbându-se produsele cu o tărie de 30̊. Vârsta, sexul, greutatea băutorului, ora consumului, fluctuațiile circadiene, statusul nutrițional și capitalul genetic influențează, de asemenea, absorbția și metabolismul alcoolului.
Alcoolul se difuzează liber în tot corpul, în special în ficat, rinichi, splină, creier.
Femeile, genetic, sintetizează o cantitate cu aproximativ 50% mai mică de enzime ale metabolismului alcoolului și de aceea consumul de alcool pentru ele este mai toxic decât pentru bărbați. Acest lucru este valabil și pentru fumat, deoarece femeile produc doar jumătate din nicotindehidrogenaza necesară anihilării nicotinei din țigări față de bărbați.
Se consideră că un consum zilnic de sub 40 g alcool pe zi, de către persoanele sănătoase, nu ar fi periculos. Această cantitate de alcool se poate regăsi în: 100 ml băutură alcoolică tare (palincă, whisky, coniac, vodcă), în 350 – 400 ml vin, 800 ml bere.
Extrem de nociv este, însă, obiceiul de a nu bea în cursul săptămânii, pentru ca în weekend să se consume, deodată, întreaga cantitate de alcool aferentă acesteia.
Cum să bei „deștept”?
Trebuie să vă spun, în primul rând, că cel mai bine ar fi să nu beți prea mult – „îmbătatul” este, de fapt, o stare toxică pentru organism – în special pentru creier și ficat. Acum, după ce mi-am făcut datoria să vă atrag atenția, să fim, totuși, realiști…
Așadar, mergem la o petrecere (la nuntă, botez, în club, ieșim într-un bar cu prietenii, avem o petrecere în familie etc), respectiv este un eveniment previzibil. În acest caz ne putem lua din timp câteva măsuri cu ajutorul cărora să limităm din efectele negative ale alcoolului. Astfel, atunci când știm că vom consuma alcool va trebui să mâncăm înainte, de preferință un aliment gras, solid – spre exemplu, o felie de pâine cu unt. Sau, mai bine zis, nu consumați niciodată alcool pe stomacul gol!
Tăriile nu trebuie gustate îndelung, deoarece alcoolul din acestea trece prin mucoasa bucală direct în sânge, ocolind detoxifierea acestuia prin ficat. Astfel, alcoolul ajunge, rapid, direct la celulele nervoase ale creierului, intoxicându-le și provocând îmbătarea rapidă, urmată de simptomele caracteristice: greață, vomă, dureri de cap, necoordonarea mișcărilor.
Ideal ar fi să nu fumați activ sau pasiv atunci când consumați alcool, deoarece tutunul amplifică efectele nocive ale băuturilor alcoolice, suprasolicitând sistemele de detoxifiere ale ficatului. Combinația este foarte proastă, deoarece fumatul crează hipoxie (lipsă de oxigen) celulară, sensibilizând și mai mult neuronii cerebrali și țesuturile corpului față de efectele alcoolului.
Dacă tot vă place să mai beți câte ceva, măcar să o faceți inteligent! Cel mai repede se metabolizează alcoolul din băuturile spirtoase (atenție, de calitate!) de tip vodcă, tequila, whisky, palincă, țuică naturală, ceva mai greu alcoolul din vin alb, vin roșu și mult mai greu cel din lichioruri, bere, cocktail-uri.
Deci, sfatul meu este să nu consumați băuturi alcoolice în care alcoolul este asociat cu zaharuri sau proteine.
Şi, totuși… ne-am îmbătat!
Ei bine, în acest caz primul lucru pe care trebuie să-l faceți, așa cum spune proverbul, este să mergeți cât mai repede la culcare. Prin somn organismul se reface, procesele de detoxifiere fiind mai eficiente. A doua zi nu săriți direct pe mâncare (știiiu, vă e poftă ori de dulciuri, ori de cârnați cu ouă ochiuri, eventual…), ci menajați-vă tubul digestiv consumând alimente ușoare în cantități moderate, bogate în fibre, vitamine, săruri minerale, fructe proaspete de sezon, legume crude. Puteți lua suplimente alimentare de bună calitate pe bază de vitamine din complexul B, vitamina C, gingseng siberian, minerale, magneziu, potasiu, zinc, seleniu. Uneori este utilă și o cafea neagră, neîndulcită, de bună calitate și fără frișcă, lapte sau creamer. Consumați multă apă minerală la temperatura camerei, bicarbonatată (alcoolul deshidratează), câte un pahar la o oră, sorbind lent lichidul. Dacă aveți prin casă o zeamă de varză autentică puteți încerca cu o cantitate mică, o ceașcă, băută cu înghițituri mici.
După beție continuați să consumați un timp alimente ușoare, dar bogate nutrițional în enzime active, vitamine, minerale, fitonutrienți, proteine de calitate (fructe, legume crude, carne de pește la cuptor, carne de pui fără piele la grătar, ouă preparate sub formă de scrob).
Nu repetați prea curând experiența, mai ales dacă nu sunteți perfect sănătoși!
„Party people”
Aș zice, fără intenția de a jigni pe cineva, că acest stil de viață cool, trendy, foarte promovat de către mass-media, îi caracterizează mai degrabă pe cei din categoria „not so smart people”.
De ce? Din simplul motiv că un organism stresat, biciuit la limita de suportabilitate fiziologică, nu trebuie în continuare biciuit în alt mod, crezând că astfel îl răsplătim pentru „suferința” din cursul săptămânii.
Dacă vineri sau sâmbătă seara, după o săptămână de muncă, ieșim în club, unde consumam tot felul de băuturi, care mai de care mai sofisticate, „sucuri” amestecate cu alcool, cocktail-uri cu alcool și zaharuri, cafele, băuturi energizante cu alcool, băuturi alcoolice, în timp ce ne distrăm dansând, în fumul ce-l tai cu cuțitul și în zgomotul patogen, de peste 90 decibeli, privându-ne de somnul regenerator, consecința este una singură, invariabilă: organismul intoxicat și suprastresat va ceda în scurt timp!
Acest stil de viață, început de la vârste tinere, efectiv ne aruncă în brațele bolilor metabolice, degenerative și neuropsihice, cu atât mai repede cu cât îl practicam mai des și mai intens. Astăzi, tinerii fac stop-cardiac sau sindrom metabolic încă de la 25-30 de ani! Citiți, vă rog, articole despre starea de sănătate a românilor… vă veți îngrozi!
Trebuie să înțelegeți ca dansul într-un mediu poluat fizic și chimic, mâncând și bând te miri ce porcării, crește, ca orice efort fizic, rata metabolismului bazal, grăbind și intensificând otrăvirea organismului cu noxele din tutun, alcool și alimentele-gunoi. Astfel, iluzia „relaxării”, a „destresării”, a „recreerii”, a „distracției” se transformă în realitatea crudă a îmbolnăvirii și ruinării rapide a sănătății…
Sursa: Doctor Menci